Moment festiv la Timișoara! Hristo Stoichkov a pus piatra de temelie a casei bulgarilor din Banat FOTO

Redactor:
Radu Faur
Moment festiv la Timișoara! Hristo Stoichkov a pus piatra de temelie a casei bulgarilor din Banat FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai mare fotbalist bulgar din toate timpurile este din nou în vizită în România, la inițiativa comunității bulgare din Banat. Hristo Stoichkov a fost invitat să onoreze ceremonia de începere a unei case bulgărești, în incinta Muzeului Satului Bănățean, iar mâine va juca un meci demonstrativ la Dudeștii Vechi.

Edilii comunei timișene, în care 80 % din locuitori sunt bulgari, stabiliți în Banat încă din secolul 18, l-au desemnat pe Stoichkov cetățean de onoare, iar mâine vor oficializa și noua denumire a stadionului din localiatte, „Hristo Stoichkov Arena”.
„Noi am pus această primă cărămidă la casa Bulgariei, pentru că doar bulgarii și romii, după câte știu eu, nu aveau o casă a lor. Vom face o casă bulgară de la începutul secolului XX, o casă a unui bulgar mediu-înstărit, iar în curtea acestei case vom face un bordei care va arăta ca și cele din Bărăgan în 1951, în prima iarnă pe care au trăit-o acolo, după ce au fost strămutați”, a declarat Niculae Mircovici, președintele Uniunii Bulgare din Banat.

Primarul comunei Dudeștii Vechi, Gheorghe Nacov, a vorbit despre evenimentul de mâine, din localitatea timișeană. „Mâine va fi un meci de fotbal. La Pobeda Dudeștii Vechi va juca proaspătul cetățean de onoare, Hristo Stoichkov, cu prietenii lui din Bulgaria, câțiva fotbaliști cunoscuți care au participat la campionatele mondiale și jucători cu care a jucat el în tinerețe. Acestora li se vor adăuga câțiva foști fotbaliști ai echipei Pobeda, astfel încât Hristo își va face debutul la echipa locală. Pobeda va juca împotriva unei echipe de prieteni ai Banatului, noi am invitat fotbaliști reprezentativi pentru această zonă, iar din București vor veni Cămătaru, probabil însoțit de Cârțu. Din Banat i-am invitat pe Paul Codrea, frații Rotariu, Titi Varga, Velcea, Bătrânu, iar din Arad o să vină Coraș. La această echipă vor mai juca politicieni, jurnaliști, persoane cunoscute, dar în principal legate de comunitatea bulgară, pentru că este un meci între prieteni. Meciul va avea loc la ora 18, iar la 17:30 se va dezvălui placa cu noul nume al stadionului din Dudeștii Vechi, Hristo Stoichkov Arena”, a declarat Gheorghe Nacov.

„Vrem să jucăm noi, bulgarii și românii, contra restului lumii”

Hristo Stoichkov se bucură că va juca pentru comunitatea bulgărească din Banat, însă regretă că Hagi și Gică Popescu nu vor putea participa la eveniment.

„E un moment deosebit pentru mine, a fost o mare onoare că am fost invitat aici de comunitatea bulgară din Banat, care a împlinit 275 de ani. E o mare onoare, dar și o mare răspundere. Cei 275 de ani arată o deosebită tărie, atât fizică, cât și morală, au reușit să-și păstreze identitatea și uitați-vă la acești copii cum poartă cu mândrie acest port popular. Eu întotdeauna am fost un învingător, iar Pobeda înseamnă victorie și am convingerea că mâine Pobeda va câștiga. Hagi nu va participa mâine, dintr-un motiv obiectiv. Până ieri, la prânz, știam că sigur va veni, dar a avut o problemă personală și nu va participa. Acest meci este simbolic pentru comunitatea bulgară din Dudeștii Vechi, dar am un plan, vrem să organizăm un meci al stelelor, probabil la Timișoara, al stelelor fotbalului bulgar, fotbalului românesc și al stelelor fotbalului mondial, cu care am jucat și la Barcelona și la alte cluburi. Este ideea mea și a lui Hagi, evident că Hagi mă va asculta, doar sunt nașul lui. Acest proiect este de mai mult timp, vrem să facem un regal fotbalistic și în România și în Bulgaria. S-ar putea să jucăm atunci bulgarii și românii într-o singură echipă și să jucăm cu restul lumii. Numai așa am putea arăta că suntem învingători și că îi vom învinge”, a spus Stoichkov.

Fostul fotbalist al Barcelonei și-a petrecut în acest an concediul în Bulgaria, însă nu va uita să îi facă o vizită și lui Gică Hagi, la hotelul său din Constanța. „Eu obișnuiesc să îmi fac concediile în două locuri: pe litoralul bulgăresc și la Constanța. Finul meu este Gică Hagi și evident că îmi place să merg la Constanța, mai ales că nu e scump când merg la Hagi, totul e gratis”, a spus, cu zâmbetul pe buze, Hristo Stoichkov.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×